Virusul Social media a decis alegerea președintelui-Mercedes

Share

Virusul Social media a decis alegerea președintelui-Mercedes

În 16 noiembrie, online-ul a dat președintele, susțin multe voci. O dată cu alegerile din noiembrie 2014 e o realitate că online-ul poate provoca schimbare, prin anticiparea așteptărilor și prin coagularea opiniei în comunicarea online. Microliderii de opinie din online au devenit macrolideri de opinie, care au creat curente de gândire și atitudini concrete, toate gravitând în jurul nevoii de schimbare (în primul rând a mentalităților). Toate aceste elemente, puse în valoare de o strategie complexă, dar foarte țintită, au produs în final schimbarea. Au transformat un candidat la președinție-outsider într-un câștigător detașat, într-un context în care nimeni nu mai credea în puterea de a deturna popularitatea, la nivel de masă critică, a lui Victor Ponta.

Social Media Summit, organizat anual de revista BIZ, a prezentat două studii de caz pe această temă. Consultantul în comunicare Vlad Tăușance (People&People), coordonatorul campaniei online a actualului președinte, crede că mentalitatea unui coordonator al unei campanii de Social media trebuie să semene cu cea a unui designer, care încearcă să afle viziunea oamenilor înainte de a începe să construiască ceva, studiindu-le comportamentul și părerile. Să nu te gândești la oameni ca la o audiență, ci ca la o comunitate cu valori comune și legitime. El a explicat cum a creat echipa sa vizualul proiectat al președintelui dorit de oameni: stil vizual sobru, rafinat, dar care inspiră încredere, predominanța nuanțelor de gri și albastru, fonturi discrete, mesaje simple dar percutante, eventual citate pe cover photo, videoclipuri în stil MTV urcate direct pe Facebook, newslettere cu mai multe niveluri de implicare, mesaje cu finalitate și îndemn la acțiune foarte clare (“Mai avem o zi să producem schimbarea”, “Online-ul poate face diferența“ etc).

“Forma urmează scopul. Am încercat să construim în online o imagine asa cum dorea targetul. Am încercat să redăm un președinte-Mercedes. Am încălcat toate regulile pe care le știți. Nu au fost roluri, organigrame sau ierharhii fixe în echipă. Nu am lucrat cu bloggeri, cu influenceri, nu am făcut campanie negativă, nu am avut postaci. Microliderii pe care i-am selectat în campanie, care nu distribuiau pe conturile proprii mesaje comerciale sau politice, au fost pentru noi mai importanți decât macroliderii”, a explicat Tăușance. Un fenomen care a explodat pe canalele sociale cu puțin timp înaintea alegerilor comunitatea #NUPonta, a fost prezentat de Iulian Pădurariu (Marks). El a explicat cum poate fi validată provocarea socială fără a investi foarte mulți bani, ci doar anticipând o așteptare a masei. Prin implicarea primilor aderenți ai platformei online și expansiunea influenței acestora în direcția lărgirii curentului de opinie, prin metode care validează ideea originală (sabotarea candidaturii lui Ponta) și nevoia de acțiune (call to action), o inițiativă de acest gen poate atinge nivelul de masă. Succesul unei astfel de platforme vine din dorința de a asculta și de a educa publicul, căruia îi adresezi mesaje foarte personale (“Vreau o țară mai bună, tu de partea cui ești?“). De asemenea, foarte important strategic este, după definirea provocării sociale, să arăți comunității progresul în direcția dorită și că oamenii aderenți la proiect sunt parte a progresului.

Related Posts

Virusul Social media a decis alegerea președintelui-Mercedes | Erka Synergy Communication